Un accident feroviar a avut loc aseară la trecere de nivel de cale ferată de la Leţcani.

Un tren a lovit un camion şi a deraiat. Camionul venea dinspre Dumeşti şi a făcut dreapta peste calea ferată fără ca şoferul să observe semnalele luminoase, după cum a spus acesta.

Trenul Dorohoi – Iaşi a lovit camionul în plin, a deraiat, dar şoferul a scăpat doar cu câteva zgârieturi.

Din tren au fost evacuate aproximativ 20 persoane.

Mecanicul de locomotivă și șoferul camionului au refuzat transportul la spital.

În zonă, traficul a fost blocat pe mai mulţi kilometri, pe ambele sensuri, timp de câteva ore până când a venit o macara pe şine, de la Paşcani, care sa ridice vagoanele deraiate.

Articolul precedentSebastian Oancea: Oprișan a dat ORDIN slugoilor să mă atace cu viaţa mea privată
Articolul următorSprijin pentru voluntarii din parohii care vor distribui Paștile și Sfânta Lumină