Compania a adus un număr mare de investitori pe piaţa de capital din România, care aproape s-a dublat în ultimul an.

Reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti şi ai Hidroelectrica sărbătoresc, vineri, un an de la listarea companiei de furnizare de energie electrică.

Compania a adus un număr mare de investitori pe piaţa de capital din România, care aproape s-a dublat în ultimul an.

Listarea a avut loc în urma unei oferte publice în valoare de aproape 1,9 milioane de euro, cea mai mare din Europa în 2023.

După acel moment, acţiunile Hidroelectrica au avut o creştere de 17%, însă randamentul total acţiunilor acestei companii este de aproximativ 37%.

“Dacă ne uităm la numărul de investitori, la începutul anului 2023 aveam aproximativ 130.000 de investitori. Avem o relaţie foarte bună cu cel mai important partener al nostru, statul român. Aproape jumătate din capitalizarea companiilor listate la bursă vine din zona companiilor în care statul este acţionar. Vedem o creştere a apetitului investitorilor şi valoarea Bursei de Valori Bucureşti creşte odată cu numărul de oameni din audienţă”, a spus Radu Hanga, preşedintele consiliului director al BVB, citat de Radio România Actualități.

Valoarea totală a pieţei de capital a crescut cu 130 de miliarde de lei la Bursa Română în prima parte a acestui an, faţă de primul semestru din 2023, a adăugat Radu Hanga. Jumătate din această sumă vine din listarea Hidroelectrica, a subliniat oficialul BVB.

Articolul precedentMONEDE DEDICATE JOCURILOR OLIMPICE
Articolul următorUNGARIA IMPUNE RESTRICȚII DE TONAJ DIN CAUZA CANICULEI