În noaptea de 4 spre 5 iulie, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iași au acționat pentru verificarea pazei la societățile comerciale de pe raza de competență.

În cadrul acțiunii au fost controlați 34 de agenți de pază și au fost verificate 34 de societăți comerciale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.600 de lei, conform H.G. nr. 301/2012 și Legii nr. 333/2003. 

Spre exemplu, un bărbat, de 55 de ani, din comuna Belcești, a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 333/2003, deoarece, în calitate de agent de pază, a efectuat serviciul la un punct de lucru din municipiul Iași, fără a purta asupra sa mijloacele de apărare cu care a fost dotat de unitatea angajatoare.

Articolul precedent250 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore. 18 persoane au decedat
Articolul următorUrmărire ca în filme pentru prinderea unui șofer băut și fără permis