Sondajele naţionale oferă indicii importante despre opiniile electoratului, însă Colegiul Electoral al SUA, constituit stat cu stat, determină câştigătorul scrutinului prezidențial.
Avansul democratei Kamala Harris în fața republicanului Donald Trump s-a redus pe ultima sută de metri a competiţiei prezidenţiale din Statele Unite ale Americii.
Potrivit Reuters, actuala vicepreședintă are un singur punct procentual în fața fostului președinte (44% vs 43%) în intenţiile de vot, arată un sondaj Ipsos.
Finalizată duminică, cercetarea sociologică indică o egalitate efectivă înaintea alegerilor din 5 noiembrie.
Diferența dintre cei doi contracandidați s-a tot redus începând din septembrie.
Sondajele naţionale oferă indicii importante despre opiniile electoratului, însă Colegiul Electoral al SUA, constituit stat cu stat, determină câştigătorul scrutinului prezidențial.
Reuters amintește că republicanul Donald Trump a învins-o pe democrata Hillary Clinton în alegerile din 2016, triumfând în Colegiul Electoral chiar dacă ea câştigase votul popular naţional cu două procente.