Povestea merge mai departe și în acest an. 12 femei cu o activitate remarcabilă în mai multe domenii au fost premiate, marți seară, în cadrul Galei “Green Woman” 2023, aflată la a V-a ediție.

Omul de televiziune Alexandra Păcuraru a fost răsplătită în cadrul Galei “Green Woman” 2023 pentru toată activitatea sa, iar premiul i-a fost acordat de Dorin Iacob. Alexandra Păcuraru spune că viața de mamă te face să prețuiești fiecare moment, de la nopțile nedormite, la plânsetele în miez de noapte și la fiecare îmbrățișare. Ca soție, având în vedere că are 5 copii, timpul în doi este o provocare constantă, mărturisea premianta noastră. Iubitoare de țară, Alexandra este omul care nu așteaptă 1 Decembrie ca să fie patrioată. ”Trebuie să fii patriot în fiecare zi, să fii mândru că ești român”, a spus Alexandra Păcuraru.

Printre femeile premiate a fost și Dana Roba, make-up artist, victimă a violenței domestice, iar premiul i-a fost acordat de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero. ”Nu trebuie să accepți așa ceva. Trebuie, obligatoriu, să te desparți de urgență, pentru că, mai devreme sau mai târziu te vei trezi ca mine”, a declarat Dana Roba. ”Am avut în această seară onoarea de a premia o femeie extraordinară, care în urma unei tragedii recente putem spune că, printr-un miracol divin, s-a născut a doua oară: Daniela Roba”, a declarat la rândul său, Natalia Intotero.

Premiate au fost și câteva doamne din politica românească, printre care primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, care s-a declarat încântată de compania extraordinară, de femei puternice, care au realizat ceva în viața lor. ”Mă bucură și mă onorează în același timp acest titlu pe care îl primesc, de femeie Green, adică de femeie puternică”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, care a primit toate laudele pentru organizarea Târgului de Crăciun de la Craiova.

Alături de primarul orașului Craiova au mai fost premiate și Grațiela Gavrilescu, Simona Man și Nicoleta Pauliuc.

În cadrul galei au mai fost premiate Sandra Olănescu, avocat; ⁠Mihaela Leventer, medic; ⁠Cătălina Porumbel, realizator TV Antena 3 CNN; ⁠Doina Vornicu, director CEZ România, Ana – Maria Vătămanu, președintele Asociației de Dezvoltare Durabilă al Județului Constanța, ⁠Mona Lisa Popa, jurnalist, Longevity Magazin.

Câştigătoarele au fost alese de un juriu format din 50 de doamne.

Sponsorii și partenerii media care s-au alăturat evenimentului au fost:

Antena 3CNN, Canal 33, Jurnalul, Realitatea PLUS, TELE Moldova+, Ziua News, DC News, Gândul, Ultima Oră, Inițiativa Verde, Impact.ro. Organizatorii mulțumesc sprijinului primit din partea Editura Litera, BAT, Domeniile Urlați, Cez România, Nestle, UAC, Next Work.

Gala “Green Woman” 2023 a celebrat, mai mult decât în oricare alt an, munca acestor femei din România care reprezintă modele autentice, puternice ale societății românești din medii diferite de activitate. Personal, profesional. Și care în aceste vremuri atât de dificile pe care le trăim a fost, poate, mai evident ca oricând. Reprezintă rezistența, schimbarea, speranța.

 
 

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorANM – Cod galben de ceaţă densă, miercuri dimineaţa