La nivelul judeţului Iaşi, în urma activării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), la ordinul Prefectului Județului Iași, structurile reprezentate întreprind acțiuni și măsuri de ordine publică. Lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași au verificat 495 persoane la domiciliu și nouă societăți comerciale. Au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 135.700 lei la persoane fizice și 10.000 lei la agenți economici.

În aplicarea măurilor dispuse prin Ordonanta Militara nr. 1 / 2020, instituțiile de control imputernicite de Ministrul Administrației și Internelor vor intensifica verificările alături de reprezentanții administrației publice locale.

Altfel, au mai fost instalate două corturi pentru triaj epidemiologic la Institutul Regional de Oncologie și la Ambulatoriul Spitalului Sfantul Spiridon, ridicând la 12 numărul corturilor instalate până acum.

De asemenea, lucrătorii Inspectoratului de Politiei Judetean și ai Inspectoratului Judetean de Jandarmi Iași au efectuat un număr de 6 misiuni de însoțire transport interjudețean și o misiune, dispusă la ordinul Prefectului, de transport persoane de la Aeroport la domiciliu în vederea intrării în izolare. Un număr de 1064 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm ca 64 de persoane au ieșit din perioada de 14 zile de autoizolare.

Se întreprind demersuri ca, împreună cu Primăria Municipiului Iași, să se identifice și operaționalizeze noi spații corespunzătoare de carantină. Conform ultimelor centralizări, un număr de 116 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență  Iași a pus la dispozitia Spitalului Clinic de Boli Infectioase “Sfanta Parascheva” Iasi, Directiei de Sanatate Publica si Serviciului de Ambulanta Judetean un stoc de 2400 masti de protectie  de tip FFP2 pentru asigurarea personalului de interventie. Pe masura ca comenzile facute de IGSU sunt onorate acest stoc va fi suplimentat.

Pe data de 20 martie 2020, miniștrii de interne din statele membre ale Uniunii Europene și ai statelor asociate Schengen au schimbat informații în sistem de videoconferință cu privire la situația frontierelor în contextul pandemiei COVID.

România a fost reprezentată de ministrul Afacerilor Interne, domnul Ion Marcel Vela. A fost prezentată situația implementării măsurilor recomandate de la începutul acestei săptămâni de Comisia Europeană cu privire la restricționarea temporară a călătoriilor      ne-esențiale în Uniunea Europeană a cetățenilor statelor terțe și cu privire la managementul frontierelor pentru protecția sănătății și asigurarea bunurilor și serviciilor esențiale în contextul pandemiei COVID.

Agenția UE pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX) lucrează în prezent la orientări pentru implementarea uniformă a recomandărilor Comisiei Europene privitoare la restricționarea temporară a călătoriilor ne-esențiale în Uniunea Europeană a cetățenilor statelor terțe, care au fost andosate recent de șefii de stat și de guvern.

Miniștrii de interne vor continua să se reunească în sistem videoconferință de două ori pe săptămână pentru a discuta aspecte care necesită decizii cu privire la situația persoanelor și bunurilor care au nevoie de trecerea frontierelor.

„Le reamintim cetățenilor că nu în toate cazurile infectarea cu noul coronavirus(COVID-19) este vizibilă prin simptome specifice (tuse, febră, dificultăți în respirație). Virusul poate fi răspândit inclusiv de persoane aparent sănătoase, care nu au cunoștință de faptul că sunt purtători ai noului coronavirus.

Se pot obtine detalii sunand la 0800.800.358, care este un număr de informare, nu este un număr de urgență. Doar în cazul urgențelor trebuie apelat 112! De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20“, spun reprezentanții DSP Iași.

Articolul precedentAeroportul Internațional Iași, afectat grav de coronavirus
Articolul următorCozi mari la intrat în piețele ieșene! Nu se respectă regulile!