Un bărbat din Iaşi a murit miercuri, 22 februarie, căzând de la etajul al cincilea al unui bloc. Acesta a fost observat de trecători, care au solicitat imediat ajutorul echipajelor medicale.

Totul s-a întâmplat pe şoseaua Nicolina din Iași, o zonă extrem de tranzitată. În jurul orei 15.30, bărbatul a fost găsit pe asfalt, fără suflare, de trecători.

„Astăzi, 22 februarie, în jurul orei 15.30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de la etajul cinci al unui imobil din municipiul Iaşi. Cadrele medicale au constatat decesul persoanei. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii întregii situaţii”, au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi.

La faţa locului a sosit şi un echipaj medical, pentru a acorda îngrijiri medicale bărbatului care a căzut de la etaj. Cu toate acestea, impactul cu solul i-a fost fatal ieşeanului, iar medicii nu au mai putut decât să constate decesul. 

Până în acest moment nu se ştie dacă este vorba despre o sinucidere sau un accident. Oamenii legii au demarat o anchetă prin care încearcă să afle cum s-a întâmplat tragedia de pe Şoseaua Nicolina.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentPÂINEA continuă să se SCUMPEASCĂ! Avertismentul îngrijorător al experților: de ce nu există premisele unei ieftiniri
Articolul următorCea de-a patra ediţie Classix Festival se va desfășura între 26 februrie – 4 martie