Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunţat că a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei persoane cu funcție de conducere din sistemul medical ieşean.

Astfel, conform inspectorilor de integritate, managerul Spitalului Orășenesc Hârlău, Teodor Pricop, a fost găsit în stare de incompatibilitate.

În perioada 1 august 2016 – 3 aprilie 2018, acesta a exercitat simultan funcția de manager al Spitalului Orășenesc Hârlău și pe cea de consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului Hârlău, încălcând astfel dispozițiile legale, au precizat cei de la ANI.

De asemenea, Anca Victoriţa Trifan, şefa Secției Clinice Gastroenterologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon”, din Iași, a fost găsită tot în stare de incompatibilitate.

În perioada 22 noiembrie 2016 – 3 iulie 2017, aceasta a deținut și exercitat simultan funcția de șef Secție Clinică Gastroenterologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon Iași și pe cea de administrator în cadrul societăților comerciale Endo Gast SRL și Gastromedica SRL. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile legale, au menţionat inspectorii de integritate.

Reprezentanţii ANI au mai spus că o situaţie similară a fost întâlnită în cazul lui Gheorghe Dorobăţ, şeful Secției Anestezie și Terapie Intensivă, din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Prof.dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi.

În perioada 22 noiembrie 2016 – 25 iulie 2017, acesta a exercitat simultan funcția de şef Secție și calitatea de administrator al SC Best Carvic – Mercato SRL. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile legale, au mai spus cei de la ANI

Articolul precedentPartidul Realitatea prinde contur – Gușă: Vom aduce profesioniști
Articolul următorBărbat DECAPITAT de un lanţ în timp ce se deplasa cu ATV-ul pe un drum privat