Wizz Air a anunțat suspendarea tuturor curselor pe toate rutele către Tel Aviv și Eilat începând cu data de 12 martie. Această decizie vine după ce autoritățile israeliene au hotărât introducerea în carantina timp de 14 zile pentru toți călătorii care sosesc în țară. De asemenea, şi suspendarea zborurilor către Italia a fost extinsă.

 

Conform unui comunicat transmis de companie, zborurile din București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara vor fi suspendate până pe data de 23 martie, inclusiv.

„Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare vor fi informați și vor fi reprogramați automat pe o rută alternativă cât mai curând posibil. Clienții care au rezervat direct pe wizzair.com sau în aplicația pentru mobil a companiei aeriene vor primi o notificare prin e-mail, în care li se oferă reprogramarea gratuită, rambursarea completă a banilor sau rambursarea a 120% din tarifului inițial sub formă de credit de companie. Pasagerii pot alege între opțiunile de mai sus accesând linkul din e-mail și alegând cu ușurință cea mai bună opțiune prin intermediul platformei noastre de programare individuală”, arată sursa citată.

 

Articolul precedentAnunț făcut de Wizz Air: Încă o cursă cu polecare din Iași a fost suspendată!
Articolul următorDouă persoane suspecte de coronavirus, internate la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi