În primele șase luni din 2019 au fost înregistrate 7.518 situaţii de urgenţă, în creștere cu 19% faţă de perioada similară a anului 2018 (6.343 intervenţii).

Conform celor de la ISU Iaşi, timpul mediu de răspuns pentru echipajele de stingere a fost de 13 minute și 46 de secunde, în scădere cu 11 secunde faţă de perioada similară din anul 2018. Mai mult, au fost înregistrate 487 de intervenții pentru stingerea incendiilor, în medie fiind vorba despre 2,6 intervenții pe zi.

„În urma acestor incendii, au fost afectate 70 de case, 20 de apartamente, 50 de anexe gospodărești și 17 depozite de furaje. În perioada analizată s-au protejat/salvat bunuri în valoare de aproximativ 20.258.000 de lei şi s-au produs pagube în valoare de aproximativ 3.391.000 de lei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iași. 

 

 

Articolul precedentAvem peste 20 de piromani în județ, în prima jumătate a lui 2019!
Articolul următorÎn stare gravă, la spital, după ce a lucrat în subsolul unui imobil!