Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au prezentat miercuri bilanţul activităţilor desfăşurate pe parcursul anului trecut.

Astfel, aceştia au precizat faptul că, în 2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a avut spre soluţionare 58.494 de cauze, dintre care 460 la urmărirea penală proprie şi 58.034 pe sectorul de supraveghere a cercetărilor.

În urmărire penală proprie au fost înregistrate 460 de cauze, dintre care au fost soluţionate 224, respectiv 169 fiind soluţionate pe fond, iar altele 55 fiind reunite, declinate sau înaintate spre preluare la unitățile superioare de Parchet. În activitatea de supraveghere au fost înregistrate 58.034 de cauze, dintre care procurorii au soluţionat 15.862 de dosare, dintre acestea 13.782 fiind soluţionate pe fond, iar altele 2.080 fiind reunite, declinate sau preluate”, a declarat ieri Monica Palaghia, primprocurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Potrivit acesteia, în 2018, în total, au fost emise 823 de rechizitorii (faţă de 706, în anul 2017) şi cinci acorduri de recunoaştere a vinovăţiei (faţă de trei, în anul 2017), fiind trimişi în judecată 1.045 de inculpaţi, dintre care 1.039 prin rechizitoriu și şase prin acord de recunoaștere a vinovăției. În perioada amintită, la Parchetul de pe lângă Judecătorie au activat, în total, 26 de procurori, dintro schemă de 29.

De remarcat este faptul că în competența teritorială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași intră 44 unități teritorial administrative, reprezentând 46,76% din suprafața județului. 

Aşadar, din punctul de vedere a populației, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași instrumentează cauzele penale provenind de la o populație de peste 615.000 locuitori (municipiul Iași și unitățile teritorialadministrative alăturate aferente), ceea ce reprezintă aproape 70% din populaţia judeţul Iaşi şi aproximativ 45% din populaţia aflată în raza totală de competenţă teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. 

Conform statisticilor, oraşul Iaşi este a doua mare aglomeraţie urbană din România după Bucureşti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi fiind unitatea locală cu numărul cel mai mare de persoane din jurisdicţie din ţară”, a adăugat Monica Palaghia.

Potrivit acesteia, la finalul anului 2018, în evidenţa Parchetului amintit au rămas nesoluţionate 42.408 cauze penale, dintre care 26.242 de cauze cu autor necunoscut. 

În ceea ce priveşte infracţiunile vizate de anchetatori, în 2018 au fost înregistrate 590 de cauze de contrabandă, 69 cu infracțiuni la regimul proprietății intelectuale, 341 cu infracțiuni prevăzute de Codul Silvic, 20 cu infracțiuni privind mediul înconjurător, 331 cu infracțiuni de purtare abuzivă, 146 cu ultraj şi 145 cu infracţiuni de viol. 

Mai mult, anul trecut, şase inculpaţi trimişi în judecată de această unitate de Parchet au fost achitaţi definitiv.

Articolul precedentDescinderi la suspecţi de atacuri informatice din Iaşi: PERICOL potenţial pentru diverse instituţii publice!
Articolul următorMii de persoane ajung la psihiatru din cauza insomniilor: ce spun medicii