În prima zi de înscrieri la Universitatea Tehnică, aproximativ 50 de candidaţi şi-au manifestat dorinţa de a învăța la această universitate.

Cele mai multe dosare au fost depuse la Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi la Facultatea de Arhitectură, câte 12 dosare la buget, şi unul la taxă la Automatică şi Calculatoare. Următoarea în ordinea preferinţelor de ieri a fost Facultatea de Mecanică, unde au fost depuse nouă dosare la buget şi cinci la taxă, urmată de Facultatea de Textile – Pielărie şi Management Industrial, unde au fost depuse patru dosare.

Trei candidaţi au optat pentru studii la buget la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, iar trei, tot la buget, la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii.

Doi candidaţi au ales studiile la buget la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, doi la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, unul pentru locurile la buget şi unul pentru cele la taxă, iar un candidat şi-a manifestat dorinţa de a urma studiile la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial.

La Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului nu a fost depus niciun dosar.

Procedura de admitere din acest an este similară cu cea de anul trecut.

Articolul precedentInterdicții de circulație pe două străzi din Iași
Articolul următorÎn vizorul Poliției, după ce şi-a sunat soţia: uite de ce!