Polițiștii din Târgu Frumos, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au acționat pentru creșterea gradului de siguranță pe drumuri și prevenirea accidentelor.

În cadrul acțiunii au fost controlate 44 de autovehicule și au fost legitimate 56 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost date 26 de amenzi, în cuantum de 8.720 de lei, dintre care 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice și 16 pentru alte abateri.

De exemplu, un bărbat de 38 de ani, din județul Botoşani, a fost amendat deoarece a condus un autoturism pe DE 583, în comuna Strunga, având lumini de altă culoare şi intensitate decât cele prevăzute de lege şi prezentând defecţiuni minore la sistemul de iluminare. De asemenea, s-a dispus retragerea certificatul de înmatriculare.

Articolul precedent„CONFER” 2019, conferință despre noutăţile în tratamentul cancerului
Articolul următorElevii lui Mihai Teja revin în dealul Copoului