Agenţii din cadrul Secției IV de Poliție Rurală Miroslava au oprit, pentru control, în comuna Țibana, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani.

În urma verificărilor efectuate de polițiști în baza de date, s-a constatat faptul că acesta figurează cu permisul de conducere cu restricţii, respectiv fără drept de conducere.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

De asemenea, agenţii din cadrul Poliției orașului Hârlău au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din comuna Țibana.

În urma verificărilor efectuate de polițiști în baza de date, s-a constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Şi în această cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

Articolul precedentPeste zece şoferi, lăsaţi fără permise la finalul lui 2018
Articolul următorPrins cu marfă de contrabandă de către oamenii legii