Gala Balonului de Aur se va desfășura, luni, la Théâtre du Châtelet din Paris, începând cu ora 21 și 30 de minute.

Dintre fotbaliștii nominalizați, marele favorit este brazilianul Vinicius Jr.

Cel mai tânăr dintre jucătorii de pe listă este spaniolul Lamine Yamal (17 ani), iar cel mai în vârstă este germanul Mats Hummles (35 de ani).

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, lipsesc Lionel Messi şi portughezul Cristiano Ronaldo, observă Radio România Actualități.

La categoria cel mai bun club masculin intră în cursă pentru titlu Borussia Dortmund şi Bayer Leverkusen (Germania), Manchester City (Anglia), Girona şi Real Madrid (Spania). La categoria fotbal feminin, cel mai bun club va fi ales dintre FC Barcelona (Spania), Chelsea (Anglia), Gotham NY/NJ (SUA), Olympique Lyon şi Paris SG (ambele din Franţa).

Spaniolul Xabi Alonso (42 de ani, Bayer Leverkusen), italianul Carlo Ancelotti (65 de ani, Real Madrid), spaniolul Luis de la Fuente (63 de ani, naţionala Spaniei), italianul Gian Piero Gasperini (66 de ani, Atalanta Bergamo), spaniolul Josep Guardiola (53 de ani, Manchester City) şi argentinianul Lionel Scaloni (46 de ani, naţionala Argentinei).

Sonia Bompastor (Franţa, Lyon / Chelsea), Arthur Elias (Brazilia, Corinthians / Brazilia), Jonatan Giráldez (Spania, Barcelona / Washington Spirit), Emma Hayes (Anglia, Chelsea / SUA), Filipa Patão (Portugalia, Benfica), Sarina Wiegman (Ţările de Jos, Anglia).

Lista anominalizărilor pentru cel mai bun portar al sezonului îi include pe portughezul Diogo Costa (FC Porto), italianul Gianluigi Donnarumma (PSG), elveţianul Gregor Kobel (Borussia Dortmund), ucraineanul Andrei Lunin (Real Madrid), francezul Mike Maignan (AC Milan), georgianul Giorgi Mamardashvili (Valencia), argentinianul Emiliano Martinez (Aston Villa), spaniolul Unai Simon (Athletic Bilbao), elveţianul Yann Sommer (Inter Milano) şi sud-africanul Ronwen Williams (Mamelodi Sundowns)

Dedicat celui mai tânăr jucător (sub 21 de ani), Trofeul Kopa poate ajunge la spaniolul Pau Cubarsi (17 ani, FC Barcelona), argentinianul Alejandro Garnacho (20 de ani, Manchester United), turcul Arda Guler (19 ani, Real Madrid), ivorianul Karim Konate (20 de ani, Salzburg), englezul Kobbie Mainoo (19 ani, Manchester United), portughezul Joao Neves (19 ani, Benfica Lisabona/PSG), Savinho (20 de ani, Girona/Manchester City), Mathys Tel (19 ani, Bayern Munchen), spaniolul Lamine Yamal (17 ani, FC Barcelona) sau francezul Warren Zaire-Emery (18 ani, PSG).

Articolul precedentRAREȘ BOGDAN: ”O VIZIUNE UNICĂ PENTRU CAPITALĂ: PLANUL PENTRU BUCUREȘTI, UN PROIECT INOVATOR PENTRU URMĂTORUL DECENIU”
Articolul următorEUROPENII, NEVOIȚI SĂ CUMPERE MAI PUȚINĂ MÂNCARE PENTRU A-ȘI PLĂTI CREDITELE IPOTECARE