Consilierii judeţeni au fost convocaţi în această dimineaţă, într-o nouă şedinţă, la doar patru zile de reuniunea precedentă. Ședința se va desfăşura on-line, aleşii nemaifiind nevoiţi să vină la Casa Pătrată.

Consilierii județeni vor dezbate un singur proiect de hotărâre, respectiv rectificarea bugetului judeţului, prin transferul unor sume destinate iniţial unor proiecte culturale către achiziţia în regim de urgenţă a unor aparate de testare.

Este vorba de aparate de testare moleculară PCR care vor fi repartizate Spitalelor de Neurochirurgie, Pneumoftiziologie, Spitalului de Copii „Sf. Maria”, Maternităţilor „Cuza Vodă” şi „Elena Doamna”.

„Este necesară testarea tuturor pacienţilor care se adresează unităţilor medicale. În acest fel, vom putea stopa răspândirea virusului în spitale, iar cadrele sanitare vor fi protejate. Nu trebuie să se repete situaţia de la Spitalul Judeţean Suceava sau din alte unităţi unde zeci de cadre medicale au fost diagnosticate cu coronavirus după ce au intrat în contact cu pacienţi netestaţi care s-au dovedit ulterior infectaţi”, a spus preşedintele Maricel Popa.

Miercuri, CJ Iași a redirecţionat 6,23 milioane de lei către cele şase spitale din subordine, pentru achiziţia în regim de urgenţă de echipamente, aparatură, materiale de dezinfecţie şi aparate speciale pentru lupta cu pandemia Covid-19.

Articolul precedentAngajații de la Universitatea „Al. I. Cuza“ Iași, obligați să-și ia concediu din cauza coronavirus
Articolul următorÎncă un deces din cauza coronavirus la Spitalul de Boli Infecțioase Iași!