Magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au respins apelurile formulate de procurori și de inculpatul Constantin Bîza într-un caz șocant. Bărbatul a fost codamnat în primă instanță la o pedeapsă de șase ani de închisoare, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie.

Bărbatul din Piciorul Lupului, comuna Ciurea, este acuzat că și-a înjunghiat nevasta în gât pentru că nu i-a făcut o friptură.

După mai multe conflicte cu soția, pe care o lovea, la finele anului trecut, Bîza și-a înjunghiat nevasta în mână, cu un cuțit. Victima nu a depus, însă, la acel moment, vreo plângere.

Ulterior, cei doi soți au consumat băuturi alcoolice, iar bărbatul i-a cerut femeii să-i dea friptură . După o ceartă între cei doi, Bîza și-a înjunghiat nevasta în gât. Femeia a fost găsită, după câteva zeci de minute, de un fiu, care a sunat la 112.

Articolul precedentSisteme GPS pentru toate mijloacele de transport public din Iași
Articolul următorVeste bună pentru mii de ieșeni. Va fi refăcut cel mai prost drum județean