Doctorii din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe „Sfântul Spiridon”, din Iași, au tras un semnal de alarmă cu privire la cazul unui bărbat în vârstă de 60 de ani, din zona Țicău, care se află într-o stare foarte gravă.

Conform medicilor ieșeni, bărbatul, care este asigurat, locuiește singur și are antecedente psihiatrice, cu internări anterioare la Institutul de Psihiatrie „Socola”.

De pe data de 2 mai 2019, bărbatul a fost adus cu ambulanța la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU), din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon, din Iași. Pacientul are cangrenă la un picior, dar refuză atât amputația, cât și internarea. În schimb, acesta a solicitat un pat și mâncare”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.

Potrivit acesteia, bărbatul are o fiică în București. Totodată, a fost contactată fosta soție a pacientului, dar aceasta ar fi spus că nu poate face nimic.

Pacientul a fost trimis acasă cu Poliția și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. Din păcate, poarta a fost găsită închisă cu un lacăt. Am anunțat atât telefonic, cât și în scris Direcția de Asistență Socială, Poliția și Direcția de nătate Publică, precum și Institutul de Medicină Legală. Este considerat un caz de abandon și pur și simplu nu știm ce să mai facem. Facem un apel către rudele bărbatului să îl ajute”, a mai afirmat șefa UPU-SMURD Iași.

 

Articolul precedentPeste 20 de permise, ridicate de Rutieră în câteva ore
Articolul următorAngajat al unei bănci, pedepsit de magistraţii ieşeni pentru operaţiuni ilegale