Un copil în vârstă de trei luni, din judeţul Iaşi, a murit din cauza rujeolei. Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), acesta este cel de-al şaselea deces înregistrat în judeţul Iaşi şi al 55-lea la nivel naţional, de la apariţia epidemiei.

„În cazul bebeluşului de trei luni s-a confirmat serologic, după deces, că rujeola a fost cauza morţii. De la începutul anului 2018 au fost 266 de cazuri înregistrate la Iaşi, dintre care 40 au fost fără complicaţii, iar şase s-au soldat cu decese“, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ Iaşi.

Conform reprezentaţilor spitalului, în cele patru luni ale anului curent s-au înregistrat de 10 ori mai multe cazuri decât în primele luni ale anului trecut.

În judeţul Iaşi au fost confirmate, în ultima săptămână, 33 de cazuri de rujeolă, potrivit ultimelor date furnizate de CNSCBT.

Numărul de cazuri situează judeţul pe locul al treilea la nivel naţional, după Constanţa şi Buzău, cu 63, respectiv 60 de cazuri. Alte județe zona Moldovei au fost afectate de rujeolă. În Neamţ au fost semnalate nouă îmbolnăviri, în Galaţi şase, iar la Suceava s-a înregistrat un caz.

Articolul precedentAmenzi cu duiumul date de oamenii legii
Articolul următorPrețul biletelor pentru transportul public se modifică în septembrie