Patru ieșeni au fost pedepsiți de către judecători în două dosare distincte, după ce au fost acuzați de încălcarea prevederilor Codului Vamal.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Daniel Dumitru Ostrovanu la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii asimilate celei de contrabandă.

În același dosar, instanța a dispus condamnarea lui Ion Sorin Ostrovanu la doi ani și opt luni de închisoare, tot cu suspendare, pentru complicitate la infracţiunea asimilată celei de contrabandă.

Mai mult, Virgil Gheorghe Hriscu a primit o pedeapsă de doi ani și zece luni de închisoare, cu suspendare, tot pentru complicitate la infracţiunea asimilată celei de contrabandă.

Instanța dispune ca inculpații să presteze (fiecare) o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, fie în cadrul unei instituţii din subordinea Consiliului Local al comunei Golăiești, fie în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Fond Locativ. De asemenea, admite acţiunea formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, obligă inculpaţii la plata, în solidar, a sumei de 95.975 de lei, drept despăgubiri. Dispune restituirea către inculpatul Ostrovanu Dumitru Daniel a unei lansete cu mulinetă”, au menționat judecătorii ieșeni.

Decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor trei a început pe data de 25 iunie 2018. Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de trei ani, aceștia ar fi fost prinși cu 7.920 de pachete cu țigări marca „Plugarul”, de proveniență din Republica Moldova, aduse peste râul Prut.

Într-un alt dosar, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Cătălin Tudose la pedeapsa rezultantă de un an și patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere (…) a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, infracţiune asimilată celei de contrabandă.

Instanța respinge ca nefondată acţiunea exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Direcţia Regională Vamală Iaşi. Constată că inculpatul a achitat în integralitate, în cursul urmăririi penale, prejudiciul cauzat”, au precizat judecătorii ieșeni.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul bărbatului a început pe data de 12 iulie 2018. Conform anchetatorilor, în urmă cu aproximativ un an, agentul de vânzări a fost prins având 500 de pachete cu ţigări marca „Ashima” fără timbru de acciză, 500 de pachete cu țigări marca „Marble” fără timbru de acciză și 500 de pachete cu țigări marca „Ritm” cu timbru de acciză din Republica Moldova.

 

Articolul precedentJudețul Iași, “campion” național la OMORURI!
Articolul următorPensionară, jefuită în plină stradă la Iaşi