Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași, împreună cu agenți din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, au confiscat zilele trecute aproape 16.000 de țigări, susceptibile a proveni din contrabandă.

„Agenții din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi, împreună cu cei ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, au prins în municipiul Iași un bărbat de 47 de ani, din comuna Holboca, ce avea într-un autoturism 15.880 de ţigări susceptibile a proveni din contrabandă“, au precizat poliţiştii ieşeni.

Oamenii legii au adăugat că, în urma verificărilor, asupra bărbatului au fost găsiți 14.778 de lei, bani susceptibili a proveni din activităţi de contrabandă.

„Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit de bărbat și banii găsiți asupra acestuia au fost indisponibilizați în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă“, au adăugat oamenii legii.

Potrivit anchetatorilor, cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt şi luării măsurilor care se impun.

Articolul precedentAccident grav, soldat cu moartea unui polițist (FOTO)
Articolul următorJandarmii ieşeni, la evenimentele care vor avea loc în judeţ