Flagrantul primarului din Mioveni scoate la iveală o imensă caracatiță din jurul conducerii orașului. În cei 17 ani de când conduce localitatea, Ion Georgescu a ajuns la rangul de baron local, cu legături la cel mai înalt nivel. Și-a pus ginerele șef la noul spital din Mioveni. Iar pe fiica sa, Mădălina, a numit-o șefă la filiala Argeș a Camerei de Comerț și Industrie dintre România și China. 

STENOGRAME în dosarul primarului PSD din Mioveni: „Domnu’ primar, este bine 30.000 de euro?”

Cele mai stranii achiziții au avut loc la noul spital orășenesc și la noua catedrală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cunoscută și drept „Biserica Disco”.

În 2021, Ion Georgescu l-a instalat pe concubinul fiicei sale Mădălina pe postul de manager al celui nou spital de stat din România. Mircea Stoian a terminat Universitatea Carol Davila în 2014 și a devenit medic specialist radiolog în 2019 la același spital din Mioveni. La doar 31 de ani a ajuns să conducă unitatea medicală.

Imediat după numire, primarul și-a luat fiica și ginerele și au plecat la mare.
Noul spital cu dotări „ca la privat” ofera posturi de 2.000 de euro pe lună pentru un oraș cu doar 30.000 de locuitori. Aparatura modernă zace nefolosită. Un aparat RMN a fost cumpărat cu peste 1,3 milioane de euro. Jurnaliștii de investigații transmit că a fost achizițioant la preț dublu, la fel ca și aparatele de tomografie computerizată cumpărate cu aproape 640.000 de euro.

În realitate, noul spital rămâne pe butuci. Chiar dacă investiția a fost de 63 de milioane de lei, secțiile sunt închise în lipsă de medici.

Și pe fiica sa a asigurat-o în funcții bune la stat. După ce Mădălina Georgescu a condus un magazin de jucării timp de 12 ani, fiica primarului din Mioveni a ajuns consilier parlamentar, iar doi ani mai târziu, Mădălina Georgescu a ajuns să medieze relațiile de comerț între România și China pe filiala Argeș.

Primarul din Mioveni a vrut neapărat să își pună și numele pe Catedrala Sfinții Petru și Pavel. Ion Georgescu a dat de la primărie peste 217.000 de euro pentru 5 clopote inscripționate cu numele său.

Investiția a fost una strategică, a spus primarul în urmă cu 10 ani, pentru că în caz de calamitate se vor trage clopotele.

Preoții au spus că numele edilului a fost trecut în semn de recunoștință că a finanțat construirea de 20 de ani a Catedralei cu bani grei.

Pentru mozaicul Bisericii Sfinții Petru și Pavel au fost alocați aproape 7,9 milioane de lei. Catedrala a fost sfințită de un sobor de 300 de preoți și a fost inaugurată în lumini de discotecă.

Între timp, spitalul din Mioveni a devenit pușculița primarului.

ALEXANDRU IACOBESCU, directorul Spitalului orășenesc Mioveni: „La spitalul orășenesc Mioveni principiul a fost întotdeauna să câștige cel mai bun. (Primăria sau primarul au vreo influență în ceea ce privește angajările la spitalul dvs?) Din câte știu eu, nu”.

Aceasta este declarația directorului unității medicale din Mioveni care susține că toate concursurile sunt curate. În realitate, primarul ar fi negociat funcții pe zeci de mii de euro.

Cel care l-a denunțat este chiar șeful Poliției Locale Pitești, Valeriu Nicolae. Acesta ar fi dat 10.000 de euro din suma 30.000 pe care ar fi cerut-o Ion Georgescu pentru a-i angaja fiica la spitalul din Mioveni.

INGRID ALEXANDRESCU, avocata primarului: „De la denunțător, se cunosc de 30 de ani, sunt prieteni de încredere, a luat anul trecut suma de 10k euro și l-a chemat să i-o restituie”.

Acum 8 ani, șeful Poliției Locale Pitești a ajuns în vizorul DNA în urma unui denunț al unui fost lider sindical. Între timp a încetat urmărirea penală și nu a rămas o zi în afara funcției.

Ion Georgescu, primarul din Mioveni a fost reținut pentru 24 de ore. PSD Argeș l-a dat afară din partid pe Ion Georgescu, iar la organizația locală Mioveni, social-democrații se revoltă după excluderea edilului.

Ion Georgescu este primar de 17 ani. Din anul 2000 a fost viceprimar timp de 6 ani. Acesta a intrat în politică în 1998 după ce, mai bine de 15 ani, a fost șef la cantina uzinei Dacia. 

Imagine

 
 
Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorUn cargobot sub pavilion turcesc a lovit o mină în Marea Neagră, în largul coastelor României