Împreună aducem zâmbete pe chipurile celor aflați în nevoie. Nu departe de București, în satul Tecuci, din județul Teleorman, zeci de familii își duc traiul de pe-o zi pe alta. Așa începe și povestea lui Laurențiu care, după ce și-a pierdut părinții la vârsta de 6 ani, a rămas în grija singurei sale bunici. Anna de Hillerin, corespondentul Realitatea Plus, a fost la el acasă împreună cu un grup de oameni cu suflet mare, care încearcă să le ofere o viață mai bună.
Un sat uitat de lume, la fel ca multe altele – copii la limita sărăciei, care învață și astazi la lumina lumânării! Comuna Tecuci, județul Teleorman. Aici, în această casă, locuiește Laurențiu, un puști de 12 ani care visează să ajungă inginer IT.
Drumul însă este unul anevoios. Este crescut de bunica lui de 68 de ani, iar până mai ieri casa lor nu avea nici curent electric. Abia de o lună de zile, prin bunăvoința dirigintelui său, el și bunica lui se pot bucura de lumină.
Dumnezeu a făcut ca povestea lui Laurențiu să fie auzită de avocatul Adrian Cuculis. Planurile pe care le are pentru el și bunica lui sunt mari. Vrea să le construiască, în primul rând, o casă nouă, cu bucătarie și baie în interior, pentru că cea existentă nu va mai sta mult timp în picioare. Prin acoperiș plouă, iar umiditatea a slăbit atât structura de lemn cât și pereții din paiantă.
“Și totuși, să ne gândim că, 5 ani de zile, au stat în casa din spatele nostru fără curent electric… Să încetăm să mai vorbim în România despre wc-ul din fundul curții”, spune avocatul Adrian Cuculis.
Tot ceea ce are Laurențiu astăzi: televizor, laptop sau Xbox sunt lucruri la care nici nu spera până acum câteva săptămâni, dar care îl apropie cât de puțin de visul său de a deveni programator IT.
Cei care vor să se alăture acestei cauze și să ajute la construirea unei noi case pentru el pot face orice donație în contul deschis pentru Laurențiu de avocatul Adrian Cuculis, cu mențiunea pentru #CasaluiLaurentiu.
Banca First Bank, sucursala Nerva Traian
IBAN RO43 PIRB 4224 1J610700 2000
Cu mențiunea pentru #CasaluiLaurentiu