Secția de Pompieri Paşcani a intervenit în localitatea Topile, comuna Valea Seaca pentru stingerea unui incendiu la o casă.

Au ars aproximativ 6 metri pătraţi de funingine din coșul de fum. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum necurățat de funingine.

De asemenea, Detașamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în localitatea Ciurea, comuna Ciurea, judeţul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexa gospodărească. Au ars magazia din lemn pe aproximativ 15 metri pătraţi, 2 metri cubi de lemn de foc si 3 metri liniar de gard din lemn. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise.

Mai mult, Detașamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în localitatea Tutora, pentru stingerea unui incendiu produs la o hala de producţie proprietatea unei societăţi comerciale. Au ars astereala podului din scândură şi căpriori din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 300 metri pătraţi, diverse materiale inflamabile folosite în procesul de producţie şi 300 metri pătraţi placi din OSB. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Totodată, Detașamentul 1 de Pompieri Iaşi a intervenit în comuna Ciurea, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit. Au ars un tablou electric şi un metru pătrat de izolaţie polistiren expandat. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice sau fizice.

În plus, Detașamentul 1 de Pompieri Iaşi a intervenit în municipiul Iaşi, str. Manta Roşie, pentru stingerea unui incendiu produs la un tablou electric proprietate. Au ars astereala din lemn pe aproximativ 6 metri pătraţi, izolaţia din polistiren expandat pe 20 metri pătraţi şi 20 kg materiale textile. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Totodată, Detașamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit municipiul Iași, str. Fundac Onisifor Ghibu, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință proprietate. Au ars tavanul din lemn pe o suprafață de aproximativ 6 metri pătraţi, diverse obiecte de mobilier. S-au degradat o combină frigorifică, o ladă frigorifică, un frigider, o ușă PVC și 2 uși din lemn. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice sau fizice.

Probleme de la o ţigară

De asemenea, Detașamentul 1 de Pompieri Iaşi a intervenit în municipiul Iaşi, str. Mironescu nr. 29, pentru stingerea unui incendiu produs la o magazie. Au ars acoperișul din lemn și învelitoare, din plăci de azbociment pe o suprafață de aproximativ 4 metri pătraţi, o mașină de cusut, aproximativ 300 kg cărți, o masă, un aspirator, 5 tocuri de geam din lemn, aproximativ 100 kg de deșeuri.

S-au degradat pereții din tablă și zidărie pe o suprafață de aproximativ 16 metri pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

Mai mult, Detașamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit localitatea Răducăneni, comuna Răducăneni, judeţul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă. Au ars acoperișul cu astereala din lemn și învelitoare din tablă pe o suprafață de aproximativ 45 metri pătraţi, planșeul din lemn pe o suprafață de aproximativ 40 metri pătraţi, 3 uși, 3 ferestre, 2 paturi, 2 mese, un televizor, 2 frigidere, un fotoliu, aproximativ 100 kg articole textile.

S-au degradat un aragaz și o butelie de aragaz. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost de la un conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice sau fizice.

Ieri, Secția de Pompieri Târgu Frumos – Punctul de lucru Hârlău a intervenit în localitatea Cotnari, pentru stingerea unui incendiu produs la deșeuri. Au ars aproximativ 200 kg deșeuri, 3 anvelope auto şi aproximativ 20 metri pătraţi de vegetație uscată. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

 

Articolul precedentZeci de mii de doze de vaccin antigripal, aduse la Iaşi
Articolul următorFanii ieșeni s-au bătut cu botoșănenii și au fost dați afară din stadion