Daune morale de 7 milioane de euro! Aceasta este suma cerută de familia Alexandrei, gravida moartă în chinuri pe patul de spital, după ce a fost ignorată de medicii de la maternitatea din Botoșani. Suma este cerută spitalului și medicilor care au fost de gardă în noaptea în care a murit tânăra gravidă. 

Avocatul familiei Alexandrei solicită în instanță daune morale pentru toți membrii familiei: câte un milion de euro pentru fiecare din cei trei copii ai Alexandrei, câte 500.000 de euro pentru soțul, fratele și cei trei bunici ai săi. La aceștia se adaugă câte 700.000 de euro pentru părinții victimei și încă 150.000 pentru alte două rude, cumnatul și fata adoptată a Alexandrei.

“Șansa în acest dosar este că luptă un oraș întreg, o țară întreagă, cazul s-a extins”, a declarat Gianina Poroșnicu,  avocatul familiei Ivanov. 

Mesaje revoltătoare: gravida de 25 de ani a implorat medicii să o ajute

Pe parcursul procesului, judecătorii pot aproba în totalitate pretențiile financiare sau parțial.

“Nu i-a făcut nimeni nimic. Dimineața au dus-o la ATI și după vreo 20 de minute au declarat decesul”, a povestit sotul femeii.

Alexandra Ivanov a murit pe 18 august, la aproape 9 ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi sângerări. a lăsat în urmă un soț îndurerat și 3 copilași. 

Citește și Anchete după tragedia din Botoșani: Colegiul Medicilor s-a autosesizat – Medicii de gardă, audiați 6 ore după moartea Alexandrei Ivanov

Articolul precedentJudecătoare de la Tribunalul Iași, implicată în activități de cămătărie!
Articolul următorMinistrul Energiei anunță cât timp se va mai menține plafonarea prețurilor la energie