Finalul anului 2019 aduce pentru Ateneul Național din Iași încă o realizare în segmentul cultural ieșean. Astfel, pe 6 decembrie 2019, de Sfântul Nicolae, va fi deschisă cea mai mare sală funcțională de spectacole din Moldova, în incinta Cinematografului “Victoria”.

Urmează ca spațiul să devină gazdă pentru evenimente dintre cele mai diverse, printre care enumerăm spectacole de teatru, proiecții de film, concerte, festivaluri, precum și alte manifestări cultural-artistice.

Cinema Victoria se transformă în Sala Unirii, cea mai mare sală multifuncțională dedicată, în special, evenimentelor culturale, educaționale și sociale. Această sală va avea peste 850 de locuri și va fi dotată la cele mai înalte standarde de confort și siguranță. Pentru prima dată în istorie s-a reabilitat tot acoperișul și, tot pentru prima dată în istorie, s-a reabilitat și termoizolația clădirii”, a precizat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.

Sala Unirii este un spațiu optim pentru desfășurarea activităților complexe, de anvergură, organizate de Ateneul Național din Iași, dar care poate fi, de asemenea, oferită spre închiriere tuturor celor care doresc să realizeze evenimente cultural-artistice dedicate unui public numeros.

Astfel, cea mai mare parte din sumă este acoperită de municipalitatea ieșeană și Ateneul Național din Iași.

 

Articolul precedentGala “Scriitorii anului” începe la Iaşi
Articolul următorGALERIE FOTO: Drifting şi expoziţie de maşini, pe Aeroportul Iaşi!