Leonard Costache, care este acuzat că ar fi împușcat un bărbat, în Păcurari, contestă decizia instanței de a-l reține preventiv. Zilele trecute, Tribunalul Iași a admis propunerea de arestare pentru 30 de zile formulată de anchetatori pe numele lui Leonard Costache.

Pe 9 ianuarie, un bărbat în vârstă de 40 de ani și mama acestuia au mers pe strada Rediu, din zona Păcureț, unde deja avea loc un conflict într-o familie de etnie romă cu privire la faptul că o tânără refuza să se întoarcă la concubinul ei. La un moment dat, Costache a scos un pistol și a început să tragă mai multe focuri, unul dintre proiectile lovindu-l pe un bărbat în zona toracică anterioară.

În urma incidentului, un martor a telefonat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și a cerut intervenția Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului a sosit un echipaj, care a preluat victima și a transportat-o de urgență la spital, unde aceasta a fost operată.

După incident, Costache ar fi dispărut de la fața locului, el fiind găsit pe data de 11 ianuarie. În jurul orei 22:30, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Articolul precedentO lumânare de botez era să bage în mormânt o familie întreagă
Articolul următorVIDEO Învățătoare prinsă de ministru în timp ce țipa la elevi. Ministrul Monica Anisie a descoperit dezastrul din școlile din Ialomița