Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi au documentat activitatea unor persoane bănuite de efectuarea de operaţiuni fără drept cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.

La data de 10 decembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi au efectuat două percheziţii domiciliare, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără drept cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Au fost conduse, la cercetări, două persoane bănuite. În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat peste 260 de grame de substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, 128.940 de lei, 11 telefoane mobile, 31 de cartele telefonice și 3 cântare electronice de mare precizie. În baza probatoriului administrat în cauză, cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore de procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi şi introduse în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi şi jandarmilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentAZI, ora 18:00 – Culisele Statului Paralel: NOI dezvăluiri din privatizarea Petrom
Articolul următorCulisele statului paralel | Privatizarea Petrom. Cum pierde statul sute de milioane de euro – Legea redevențelor, ignorată de autorități