Președintele Politehnicii Iași, Ciprian Paraschiv, a declarat astăzi că reprezentanții FRF vor veni la Iași pentru a investiga presupusa propunere de blat venită din partea grupării ieșene pentru patronul FCSB, Gigi Becali.

„Am fost sunat de la FRF și ni s-a spus s-a autosesizat în acest caz, iar reprezentanții federației, de la Integritate, vor veni la Iași. Vom face toate demersurile pentru ca adevărul să iasă la iveală. Exită un regulament disciplinar al FRF care spune ce este permis și ce nu în fotbalul nostru. Este o opțiune și să-l dăm în judecată. Vom vedea… În primul rând, aștept să văd ce spun cei mai abilitați ca mine. Fac un apel public la domnul Becali, din nou, să demonstreze ce spune. Dacă nu vrea public, să o facă între patru ochi. Dar asta nu trebuie lăsată așa, nu vreau să existe nicio umbră de îndoială asupra clubui”, a spus Ciprian Paraschiv.

Oficialul formației ieșene l-a somat pe Gigi Becali să vină cu probe.

„Să vină cu dovezi, pentru că sunt afirmații foarte grave. Iar dacă nu este adevărat, ceea ce este la fel de grav, să știe domnul Becali că Iașul nu este o stână de pe Giumalău! O fi având el oi mai multe, și cornute, și merinoase, s-o fi pricepând el la schimbat terenuri sau la cărat valize sau o fi alte echipe prin jurul Bucureștiului pe care le agreează mai mult, dar eu îi spun domnului Becali că nu, mie nu mi-a plăcut Miorița, nu mi-a plăcut atitudinea defetistă a ciobanului moldovean. Eu îmi apăr sărăcia, nevoile, îmi apăr clubul! Este echipa comunității și nu permit să iasă cu astfel de declarații și să nu le probeze. Mesajul meu este foarte dur: Domnule Becali, ieșiți cu probe, pentru că de asta nu avem spectatori în tribune! Dacă ceea ce spune este adevărat, am toleranță zero, vom tăia în carne vie. Este un proiect nou, un proiect frumos la Iași și nu permit nimănui să se atingă de Politehnica Iași”, a menționat Paraschiv.

Articolul precedentLudovic Orban: „Chirica are intenție de vot de peste 55% și cotă de încredere de peste 60%“
Articolul următorS-a lansat magazinul online al Politehnicii Iași