În cursul lunii octombrie, doi nou-născuți s-au stins din viață la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” Iași, în condiții suspecte.

Aceștia au fost născuți prematur, la Spitalul din Suceava, cântărind, fiecare, mai puțin de două kilograme.

După ce au fost ținuți internați în Suceava, cei doi copii au fost aduși la Iași, pentru investigații suplimentare.

Cu toate că părinții nu se așteptau la un deznodământ tragic, aceștia au fost anunțați că cei doi copii au decedat.

Din câte se pare, cei doi copii aveau mai multe probleme de sănătate. Cu toate acestea, părinții consideră că de vină pentru decesul celor doi copii sunt bolile pe care le-au luat în spital.

Ca urmare a celor întâmplate, conducerea unității medicale a luat măsuri. Astfel, s-a întocmit o comisie medicală, care va efectua o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

„A fost întocmită o comisie medicală, care va analiza cele întâmplate. Astfel, în urma anchetei care se va desfășura, vom putea da un răspuns cert”, precizează conducerea spitalului.

Articolul precedentUn profesor ieșean consideră steagul de la Gara Iași un „patriotism exacerbat, ipocrizie sau prostie“
Articolul următorLucrările la podul Cicoarei, aproape de final – FOTO