Tații care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal de 10 zile lucrătoare, dublu faţă de cât este acum, iar acest concediu se acordă la nașterea copilului indiferent dacă părinţii sunt căsătoriţi sau nu sau dacă copilul este adoptat. În cazul decesului mamei, în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl beneficiază de o indemnizaţie egală cu indemnizaţia de maternitate cuvenită mamei decedate, a decis Guvernul.

 

Executivul a modificat şi completat normele metodologice de aplicare a legii care reglementează concediul paternal acordat taţilor la naşterea copiilor, pentru punerea în acord cu noile prevederi aduse anul acesta legii, prin Ordonanţă de urgenţă. 

Documentul stabileşte că taţii care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal cu durata de 10 zile lucrătoare, faţă de 5 zile lucrătoare în prezent, indiferent dacă părinţii copilului sunt căsătoriţi sau nu, ori dacă copilul este adoptat, conform Ministerului Muncii.

 

Condițiile în care poate fi extinsă durata concediului paternal

Durata concediului paternal poate fi extinsă la 15 zile lucrătoare, potrivit actului normativ, pentru fiecare copil nou-născut sau pentru fiecare naştere în cazul sarcinilor multiple, dacă tatăl urmează cursuri de puericultură, în care sunt prezentate noţiuni teoretice şi practice de îngrijire a copilului mic. Cursurile de puericultură se pot desfăşura în perioada de sarcină a mamei sau după naşterea copilului, în cabinetul medicului de familie al tatălui sau în cadrul unităţilor sanitare sau altor unităţi de profil care organizează astfel de cursuri. La finalul acestora, medicul de familie eliberează tatălui un atestat de absolvire.

 

De 15 zile lucrătoare de concediu paternal beneficiază şi taţii care sunt medici sau asistenţi medicali, în cazul cărora nu mai este necesară absolvirea cursului de puericultură, ci numai obţinerea atestatului.

Pentru acordarea dreptului, tatăl trebuie să se adreseze angajatorului, în scris, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului sau copiilor, în cazul sarcinilor multiple.

Actul normativ mai prevede că în cazul decesului mamei, în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl beneficiază de o indemnizaţie egală cu indemnizaţia de maternitate cuvenită mamei decedate, al cărei cuantum brut lunar este de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar.

Indemnizaţia este acordată indiferent dacă tatăl îndeplineşte sau nu stagiul de asigurare pentru acordarea unui drept de concediu medical şi se suportă din fondul de salarii al angajatorului la care tatăl îşi desfăşoară activitatea. Concediul paternal se acordă numai dacă titularul acestui drept este salariat, indiferent de modul de organizare şi de finanţare a angajatorului. 

Articolul precedentAlertă de gripă. Românii care au avut COVID, predispuși la noile tipuri de gripe și viroze
Articolul următorBucătăria românească, în topul celor mai bune din lume. Am bătut Austria, dar suntem în urma Ungariei