Un ieşean s-a ales cu o pedeapsă, după ce a fost acuzat că ar fi încercat să facă moarte de om.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Mihai G. la cinci ani de puşcărie, pentru tentativă la omor asupra unui membru de familie.

Instanţa ia act că persoana vătămată M.G. nu s-a constituit parte civilă în această cauză. Dispune confiscarea de la inculpat a obiectului folosit la săvârşirea faptei, respectiv un cuţit”, au menţionat magistraţii ieşeni.

De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul individului a început pe data de 6 februarie 2019. Asta, după ce ieşeanul fusese reţinut şi, mai apoi, arestat preventiv, de pe data de 17 decembrie 2018.

Conform anchetatorilor, pe 17 decembrie 2018, individul şi-ar fi înjunghiat nevasta cu un cuţit.

La scurt timp de la producerea incidentului, individul în vârstă de 43 de ani, din comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de tentativă la omor asupra unui membru de familie.

Oamenii legii au precizat că Mihai G. şi-ar fi înjunghiat nevasta de patru ori, cu un cuţit de bucătărie. Agresiunea a avut loc în dimineaţa zilei de 17 decembrie 2018, când Mihai G. s-a trezit la ora 5.00, pentru a pleca la serviciu. Ieşeanul a observat că, din portofelul personal, i-ar fi lipsit nişte bani, cerând explicaţii în acest sens soţiei sale.

Cei doi au început să se certe, motiv pentru care femeia a încercat să iasă din încăpere. Potrivit procurorilor, aceasta nu a apucat, deoarece Mihai G. a pus mâna pe un cuţit de bucătărie, pe care l-a înfipt de patru ori în spatele soţiei sale, una dintre lovituri atingând ficatul.

Ţipetele victimei au fost auzite de sora inculpatului, care a intervenit în sprijinul cumnatei sale. Deşi starea de sănătate a victimei se înrăutăţea progresiv şi avea hemoragii puternice, inculpatul a permis surorii sale să solicite ajutor medical în jurul orei 8.00“, au menţionat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Victima a fost transportată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon“, din Iaşi, fiind internată la Secţia de Terapie Intensivă. Medicii ieşeni au concluzionat că viaţa victimei a fost pusă în pericol de leziunile suferite în urma agresiunii.

 

Articolul precedentÎncătuşat pentru că şi-ar fi sechestrat, agresat şi VIOLAT concubina!
Articolul următorŞOCANT: Atac în discotecă, de la câteva vorbe în vânt! Ce s-a întâmplat!