O ieşeancă a fost pedepsită de judecători, după ce a fost acuzată de comiterea unei infracţiuni. 

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea Ioanei B. la doi ani şi nouă luni de închisoare, cu suspendare, pentru delapidare în formă continuată.

Instanţa admite în parte acţiunea formulată de către partea civilă Asociaţia de Proprietari P.T. şi o obligă pe inculpată să plătească părţii civile suma de 176.495 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, respectiv daune materiale. Respinge, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii formulate de către partea civilă”, au precizat judecătorii ieşeni.

De remarcat este faptul că decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul femeii a început pe data de 22 septembrie 2017.

Asta, după ce procurorii au acuzato că ar fi băgat în propriul buzunar încasările asociaţiei de proprietari din centrul Iaşului. 

 

Articolul precedentPedepsit pentru operaţiuni financiare frauduloase
Articolul următorTârg de ciocolată, la Iași