Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, cere conducerii Regionalei CFR ca sălile din Gara Iaşi să nu mai fie închise pe timpul nopţii, peroanele să fie iluminate, iar parcarea din faţa gării să nu fie accesibilă doar angajaţilor regionalei.

Urtoi a scris, miercuri seară, pe Facebok, că solicită conducerii Regionalei CFR Iaşi să ia unele măsuri în gara ieşeană, inclusiv ca aceasta să fie menţinută deschisă pe parcursul nopţii.

”Nu mai închideţi Gara Iaşi pe timp de noapte. Ajung trenurile după ora 22.00, iar gara este închisă. Ruşinică! Faceţi mai multă curăţenie în această Gară. Organizaţi trasee pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Iluminaţi peroanele pe timp de noapte, cu o lumină care să fie eficientă, nu aşa cum este acum, adică aproape întuneric. Finalizaţi mai repede pasajul subteran, dar la standarde europene!”, afirmă Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Totodată, el solicită conducerii Regionalei CFR ca parcarea din faţa clădirii să fie accesibilă şi ieşenilor, nu doar angajaţilor din cadrul CFR.

”Deschideţi parcările din faţa Gării pentru toţi ieşenii, prin introducerea sistemului de taxare. Faceţi ordine cu staţionarea taxiurilor şi introduceţi un mecanism de sancţionare al celor care nu respectă curăţenia din faţa Gării- clădire monument. Gândiţi din această iarnă o amenajare a spaţiului verde din faţa Gării”, a adăugat Cătălin Urtoi.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentCod galben de polei
Articolul următorVrei să slăbești, dar la micul dejun mănânci cereale cu lapte? Iată unde greșești