CSM Oradea a învins-o greu pe CSA Steaua Bucureşti, cu scorul de 20-19, după aruncările de departajare, marţi seara, în Bazinul Olimpic Otopeni, în Grupa A a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin.
Campioana României a condus cu 13-11 când mai erau trei minute de joc, dar orădenii au reuşit egalarea (13-13) cu patru secunde înaintea finalului timpului regulamentar.
La aruncările de departajare, steliştii au ratat de două ori, de fiecare dată prin Ivan Zivkovic, în timp ce oaspeţii au ratat doar o dată, prin Levente Vancsik, relatează Agerpres.
Clasamentul grupei
Înaintea celuilalt meci din grupă, VK Novi Belgrad – Waspo 98 Hannover, VK Novi Belgrad ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de CSM Oradea, 5 puncte, Steaua, 3 puncte, Waspo Hannover, 1 punct.
În etapa a patra, pe 13 noiembrie, Steaua va juca acasă cu VK Novi Belgrad, iar CSM Oradea va primi replica echipei germane Waspo 98 Hannover.