Înființată în 1948, cu ajutorul SMERȘ, o divizie a Ministerului de Interne al Uniunii Sovietice, Securitatea a avut ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările ocupate de URSS. Unitatea SMERȘ s-a numit Brigada Mobilă și, până la mijlocul anilor 60, a contribuit la sovietizarea României. După, a contribuit la menținerea regimului comunist.
Numeroasele crime, violențe, percheziții ilegale în instituții și locuințe, tratamente lipsite de umanitate, toate au fost puse în seama luptei false a Securității împotriva trădătorilor, dezertorilor, spionilor și elementelor criminale. Bătăi, arestări în miez de noapte, violuri și alte atrocități – toate sunt consemnate ca fiind metodele de acțiune ale regimului de dinainte de 89. Nimeni nu avea libertatea să decidă, să protesteze, nici măcar să gândească cu voce tare.
Cei care erau feriți de aceste abuzuri erau cei care treceau de partea lor, a securiștilor. Din simpli cetățeni, mulți au fost transformați în informatori ai Securității, plasați în poziții cheie pentru a turna. Rapoartele turnătorilor conțineau detalii cutremurătoare – informatorii relatau inclusiv discuții ascultate prin pereții subțiri ai apartamentelor, cu ce se îmbrăcau cei vizați sau copiii lor, câtă mâncare aveau în plasele cu care veneau de la cumpărături, dar și orice impresie personală pe care o aveau vizavi de cel pe care îl turnau. Nimic nu se baza pe probe.
Ofițerii care dirijau informatorii erau recrutați din școli și licee, în special dacă excelau la învățătură. Li se găseau misiuni în orice context. De exemplu, exista o ramură de monitorizare a scrisorilor numită „Direcția de Supraveghere și Cenzură a Corespondenței”. Agenții au adunat mostre de scris ale populației și au monitorizat toate mașinile de scris, astfel încât nicio informație sensibilă să circule înăuntrul sau în afara granițelor.
Lupta pentru controlul informațiilor venite din exterior era fără limite. Nimănui nu i se permitea ascultarea posturilor de radio străine, singurele canale externe la care românii se puteau conecta prin mici inginerii. Astfel, curioșii se ascundeau în beciuri pentru a asculta postul de radio Europa Liberă. Din difuzor, prin cuvintele crainicilor, se descria o lume fără dictatură, imposibil de imaginat pentru asupriții comunismului. Cei care erau doar bănuiți că ar prinde postul, erau luați pe sus și duși la secție. În funcție de bănuiala „agenturii” se socotea intensitatea corecției fizice aplicate, cât și perioada de reținere.
De asemenea, o singură glumă spusă despre tovarășul Nicolae Ceaușescu i-a costat pe unii săptămâni de arest. Alții au primit astfel de pedepse doar pentru că au refuzat cerințele ofițerilor de a-și turna rudele, vecinii sau colegii. Adesea, cei care nu erau pe placul sistemului, erau îndepărtați din societate, aveau de suferit în carieră, ei și familiile lor. Unii, mai vocali sau care nu cedau în fața interdicțiilor trasate de ofițerul de securitate, erau aruncați în temnițele torturii pentru mulți ani. Mii de români au murit în lagărele comuniste.
În 25 decembrie 1989 tirania s-a oprit. În 30 decembrie 1989 Consiliul Frontului Salvării Naționale a hotărât desființarea Departamentului Securității Statului.
România a ieșit de sub regimul dictatorial, iar teroarea s-a risipit. Românii nu s-au mai temut să-și salute vecinii și nici nu și-au mai aruncat șoapte, în fugă, cu teama că vor fi ascultați și turnați la ceea ce pe vremuri se numea Departamentul Securității Statului. În martie 1990 s-a format noul Serviciu Român de Informații, care a preluat cea mai mare parte din efectivul ofițerilor și subofițerilor din Securitate.
Totodată, foarte mulți au rămas rătăciți în comunism chiar și după 89, iar lecțiile învățate de informatori și colaboratori în școala Securității au fost în continuare aplicate, la o altă scară.
De exemplu, foștii securiști au continuat să controleze lumea politică, așa cum o făceau și înainte de Revoluție.
În comunism, ofițerii de securitate erau și membri de partid. Convinși că trecutul a fost îngropat, unii dintre aceștia s-au înscris în clasa politică post-decembristă, în special cei care s-au pensionat sau care au fost trecuți în rezervă. Și, ca și înainte de 89, și-au asigurat vieți liniștite pentru copiii lor, băgându-i și pe ei în politică, abonându-i astfel la banul public.
Până să li se afle trecutul întunecat, acești „acoperiți” din politică au ajuns să ocupe cele mai înalte funcții în stat.
Pe lista politicienilor care au colaborat cu Securitatea s-au adunat, în ultimele decenii mai multe personalități.
Presa a dezvăluit nume ca Mugur Isărescu – guvernator BNR, Traian Băsescu – fost președinte al României, Mona Muscă – fost ministru al Culturii, Rodica Stănoiu – fost ministru al Justiției, Andrei Marga – fost ministru al Educației, Dan Voiculescu – fost senator, Roxana Wring- fost șef al USR București, Mircea Negrău – fost deputat PNȚCD, Dacian Cioloș – europarlamentar, Mircea Ionescu Quintus – fost președinte al Senatului și fost președinte al PNL, Francisc Baranyi – fost deputat UDMR, Constantin Bălăceanu Stolnici – academician, Liviu Câmpeanu – fost deputat PNL, Alexandru Paleologu – tatăl lui Theodor Paleologu, fost diplomat și membru al PNL, iar lista poate continua.
Niciunul dintre cei care au colaborat cu Securitatea nu și-a asumat trecutul, al lor sau al familiei lor, până când nu au fost scoase documentele din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Și asta în pofida tuturor eforturilor Serviciului Român de Informații, care a dorit să îngroape trecutul.
E adevărat că o parte din arhivă a fost distrusă, însă adversarii politici sau alte surse au furnizat documentele doveditoare vizavi de colaborarea multor nume importante.
New York Times scrie că dosarele fostei Securități din România au fost deschise abia în 2005 și doar o mică parte din cele două milioane de dosare a ajuns la tribunal. Astfel că lista acoperiților din politică este cu siguranță mult mai lungă.
Istoricul Marius Oprea, fost șef al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, spune că era celor închinați regimului totalitar nu a apus. „Cinci divizii de copii-turnători la Securitate au cucerit, la trei decenii după 1989, viitorul României”, scria el. Oprea prezintă propria anchetă cu date concrete:
„Am găsit, într-un volum mai vechi al registrului reţelei informative de la Sibiu, un procent de copii, recrutaţi la finele anilor ’70, dintre cei născuţi în perioada 1964-1967, deci cei din generaţia mea: proporţia nu este la fel de mare ca în anii ’80 (de peste 20%), dar depăşeşte peste zece procente din totalul reţelei informative, din peste 3.500 de informatori ai Securităţii, recrutaţi între 1976-1979 la Sibiu. Au făcut unii din ei carieră în umbra Securităţii şi serviciilor secrete, care i-au urmat acesteia? Am trista senzaţie că da.”, a concluzionat istoricul.
Un exemplu în acest sens, al preluării puterii după 89, de către fii și fiice, este cel al Monicăi Macovei, fost ministru al Justiţiei în guvernul Tăriceanu. Tatăl ei, Vasile Gherghescu, magistrat de profesie, a fost înalt demnitar în nomenclatura comunistă: consilier în Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România cu sediul în confiscatul Palat Regal. Ca vrednic slujitor al regimului odios, Vasile Gherghescu a fost decorat cu Steaua Republicii prin decret semnat de preşedintele Nicolae Ceauşescu.
Monica Macovei nu a fost mai prejos de tatăl ei. Rolul său în instaurarea unui neo-comunism postdecembrist, prin înființarea unui stat paralel, a fost decisiv, susțin politicienii. Macovei l-a îndrumat pe fostul preşedinte al României Traian Băsescu să o pună în funcția de procuror general pe Laura Codruţa Kovesi, pe Daniel Morar ca procuror şef al DNA, pe Codruţ Olaru ca procuror şef al DIICOT, pe Horia Georgescu ca preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate. Toți cei menționați au fost, conform dovezilor prezentate de mass-media de-a lungul timpului, pioni ai statului paralel.
