Fiecare cartier din Iași va avea un astfel de defibrilator.

Primul a fost deja montat în Parcul Copou de Serviciul Voluntar de Ambulanță, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”.

Defibrilatoarele vor fi amplasate în:
1. Tătăraşi – langă Spitalul Clinic de Urgență ,,Nicolae Oblu” pe Esplanada Oancea.
2. Nicolina – în Parcul Nicolina.
3. Alexandru cel Bun – în Parcul Voievozilor.
4. Podu Roş – în Parcul Şahiştilor.
5. Păcurari- la sediul Expomobila.
6. Copou – la Casa de Cultura Mihai Ursachi.
7. Piaţa Unirii – la Editura Humanitas.

Noile cutii de protecţie sunt prevăzute cu sisteme de alarmă, iluminare şi încălzire şi conţin defibrilatoare semiautomate LIFEPAK CR PLUS.

“Am propus ca în toate școlile din România să fie predate noțiunile de prim-ajutor. Și ca locurile publice aglomerate să fie dotate cu astfel de defibrilatoare. Astfel, fiecare pacient poate avea o șansă când e în pericol. Diferența dintre viață și moarte e adesea de câteva minute”, a declarat medicul ieșean Tudor Ciuhodaru.

Până când Parlamentul va adopta legea, în Iași se va desfășura un proiect-pilot (pe tot parcursul anului școlar, 1 oră în fiecare lună) în care elevii din trei licee vor beneficia de noțiunile de prim-ajutor (evaluarea situației de urgență, evaluarea victimei, siguranța salvatorului, acordarea primului ajutor în diverse situații de urgență) predate de Serviciul Voluntar de Ambulanță, iar peste 1.000 de ieșeni au fost deja instruiți gratuit în manevrele de resuscitare.

Articolul precedentUn proiect destinat elevilor ieșeni, finanțat cu peste două milioane de lei
Articolul următorFonduri pentru reabilitarea Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi