Reabilitarea Casei “Vasile Pogor” Iași a fost blocată timp de câteva luni din cauza unei descoperiri macabre.

Au fost descoperite osemintele a două persoane. Rămășițele umane au fost descoperite în momentul unor lucrări la puțul liftului destinat persoanelor cu dizabilități. Clădirea a intrat într-un proces de reabilitare încă din octombrie 2018, urmând a fi gata în toamna acestui an.

Descoperirea făcută însă de echipa de arheologi de la Institutul de Arheologie din cadrul Academiei Române a amânat lucrările.

„Osemintele au fost ridicate și duse într-un loc special. Lucrăile au început din nou recent și proiectul nu va fi afectat de această situație. Au fost întreruperi destul de mari din cauza celor două schelete, însă acum constructorul își poate vedea liniștit de treabă”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

Și Inspectoratul de Poliție al Județului Iași a deschis o anchetă în acest caz. Cel mai probabil, cele două schelete ar putea fi ale unor soldați sovietici, în zonă fiind în urmă cu aproape jumătate de secol cimitir în care au fost îngropați soldați ai fostei Uniuni Sovietice (URSS), morți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Articolul precedentA murit bărbatul care a suferit un stop cardio respirator la aterizarea avionului de la Londra
Articolul următorSrilankezul dat dispărut la Iași, găsit în Bihor