Dezvăluiri exclusive în ediția de luni a emisiunii Culisele Statului Paralel. Anca Alexandrescu a aflat de la omul de afaceri care exploatează stuful din Delta Dunării cum a ajuns să se asocieze cu fiul liderului PSD Paul Stănescu și de ce, dintr-o dată, această colaborare care durează de câțiva ani a ajuns în spațiul public. 

Potrivit realizatoarei Culisele Statului Paralel, campania electorală a început în cel mai murdar mod, iar taberele din partidele politice se atacă.

PAUL STĂNESCU, ATACAT DE ADVERSARII DIN PARTID PENTRU AFACERILE FIULUI?

“Într-o emisiune de acum câteva zile ne uitam la o fotografie cu lideri PSD; era chiar după cazul Buzatu și ne întrebam câți mai sunt în funcții, că era și Arsene și Buzatu . Atunci, în spațiul public a început să circule zvonul că urmează Paul Stănescu. Am început să miros, de circa o săptămână, că cineva lucrează la asta. L-am criticat pe PS și sunt ultima care l-ar apăra, dacă este ceva ilegal, fac apel la instituțiile statului să cerceteze și să ia măsuri. De săptămâna trecută, am început să primesc pe numeroase canale, același subiect, de la anumite anumite peroane din zona, cu mici variațiuni de text.

Aseară a fost un reportaj TV. (…) Am spus OK, voi spuneți că s-au făcut niște mișculații, dar mi s-a aprins un beculeț: cine îi oprește pe localnici pe lista celor care vor să recolteze stuf? Apoi zic, dacă e băgat numele lui Paul Stănescu, e nasolie groasă, eu știind că tot județul Tulcea este la degetul mic al lui Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean și m-am întrebat cum s-ar fi putut întâmpla fără știrea lui și fără să contribuie? Exclus așa ceva. Am zis atunci că trebuie să fie altceva. Am căutat și am găsit niște declarații ale guvernatorului, mai vechi, în care spunea că este foarte bine că se exploatează în Deltă, iar zilele trecute îl aud într-un reportaj că spune că nu este în regulă. Atunci mi-am pus întrebarea: ce legătură are Paul Stănescu cu povestea asta? Dacă l-au luat la țintă pe Paul Stănescu am zis să verific, cine sunt acționarii firmei care exploatează stuful din Deltă. Acționarul majoritar este un domn care a plecat înainte de 1989 în Germania, apoi a revenit și din 1998 face această activitate. Este drept că apare și Paul Stănescu, cu 16%,” a explicat Anca Alexandrescu.

OCTAVIAN POPA: CÂND M-AM ASOCIAT CU FIUL LUI STĂNESCU, NU ȘTIAM CINE ESTE  TATĂL

Omul de afaceri Octavian Popa, omul de afaceri cu o experiență de 25 de ani în exploatarea stufului din Delta Dunării, a explicat cum a ajuns să se asocieze cu fiul numărului 2 din PSD.

“Așa am ajuns să mă adresez acestui domn, fără să știu cine că este fiul lui Paul Stănescu, eu sunt un om de afaceri. Domnul Stănescu mi-a prezentat aplicația lui, am fost pe teren, in urmă cu circa 4 ani, în 2020.  (…) După ce am văzut că are această expertiză tehnică și că acest soft pe care l-a dezvoltat dânsul îmi este deosebit de util, am avut mai multe convorbiri, l-am invitat la Tulcea, am stat de vorbă, am descoperit că are și alte expertize în domenii care ne interesează pe noi, cum ar fi certificatele verzi”, a explicat Popa.

Omul de afaceri a mai amintit de faptul că în perioada guvernării Adrian Năstase i s-a mai sugerat, discret, că ar putea să se asocieze cu diverși alți oameni de afaceri agreați, pentru dezvoltarea activității, însă nu s-a materializat nimic.

CITEȘTE ȘI: Cum afectează stuful Delta Dunării – ,,Aurul verde” al României, recoltat de comuniști, lăsat să putrezească după 1989

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorVolodimir Zelenski vine astăzi în România