Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, au acţionat în județ pentru prevenirea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase. 

În cadrul acțiunii au fost controlate șapte societăți comerciale și a fost constatată o infracțiune, fiind indisponibilizați 110 litri de ulei uzat.

De exemplu, un bărbat de 44 de ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din municipiul Iași, nu a luat măsura eliminării unei cantități de 110 litri de ulei uzat, devenit deșeu.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, conform legislației privind protecția mediului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.

Articolul precedentJudeţul Iaşi are cea mai mare suprafaţă de teren protejată antigrindină
Articolul următorProiect de peste 47 milioane de lei pentru modernizarea a sistemului de termoficare