La data de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au identificat pe raza comunei Ceplenița, un autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani, din jud. Iași, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

Astfel, întrucât șoferul autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, iar cercetările continuă.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentVremea extremelor! Un CICLON lovește România cu grindină, ploi torențiale și temperaturi de IUNIE
Articolul următorColocviul ,,150 ani de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza”, la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași