Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cuprocurori D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au efectuat trei percheziții domiciliare la două persoane bănuite de trafic de minori.Acestea au fost reţinute pentru 24 de ore.

La data de 29 septembrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au efectuat trei percheziții domiciliare, în judeţul Iași, pentru documentarea activității infracţionale a două persoane (un bărbat şi o femeie), bănuiți de trafic de minori.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, începând cu luna iulie 2020, cele două persoane ar fi recrutat și exploatat sexual două tinere minore, cu vârsta de 15, respectiv 17 ani. Le-ar fi cazat şi le-ar fi organizat activitatea de prostituție, prin închirierea de apartamente în zona centrală a municipiului Iaşi și racolarea de clienți, prin publicarea de anunțuri pe diferite site-uri de profil.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bănuiţi de comiterea faptelor au fost reţinuţi de procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Iaşi pentru 24 de ore.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori, în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentLa 18 ani, beat și fără permis, a furat o mașină și a plecat cu ea la plimbare  
Articolul următorTânăr din Tunisia dispărut de 4 zile. Poliția cere ajutorul poliției