Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, anunță ca săptămâna viitoare va ajunge la Iași un echipament modern ce permite tratarea prin plasmafereză a pacienților infectați cu COVID-19.

„Trăim vremuri grele în care ne luptăm cu un dușman nevăzut ce a îndoliat lumea și a ajuns și în țara noastră. În acest război pentru viață, în prima linie sunt cadrele medicale și reprezentanții spitalelor, cu toții dovedind în ultima perioadă devotament pentru meserie, mult curaj și nemărginită iubire pentru semeni. Alături de acești eroi suntem și noi, autoritățile, sprijinindu-i și asigurându-le necesarul de aparatură pentru a putea duce lupta cu Covid- 19.

Astfel, sunt deosebit de bucuros să vă anunț că la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase va ajunge un echipament complet de colectare plasmă ce va permite tratarea bolnavilor de coronavirus prin proceduri similare cu cele din China, SUA, Israel, Italia, Germania, Franța, Coreea de Sud, Elveția, Marea Britanie etc.” a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

Articolul precedentMesajul preotului Adrian Blăjuţă pentru credincioșii catolici: „Cristos a înviat!“
Articolul următorCând se semnează contractul pentru livrarea a 16 tramvaie PESA