Selecţionata Slovaciei a învins surprinzător formaţia Belgiei cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Frankfurt Arena, într-un meci din Grupa E a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania.

”Diavolii roşii”, mereu consideraţi printre favoriţi la turneele finale, au dezamăgit la debut, pierzând în faţa unei ambiţioase echipe a Slovaciei, care a câştigat prin golul lui Ivan Schranz (7).

Belgia a început în forţă şi a avut două ocazii mari în primele cinci minute, ambele ratate de Lukaku. Doku a făcut o cursă frumoasă pe partea dreaptă şi a centrat în faţa porţii, dar golgheterul Belgiei a trimis în Dubravka din şase metri (3). Lukaku a scăpat singur spre poartă, a trecut de portar, dar a scăpat controlul mingii (5).

Slovacia a marcat la prima sa acţiune: Doku a pierdut o minge în apropierea careului, Kucka a şutat puternic, Casteels a respins, iar Schranz a reluat din unghi în plasă.

Belgia a avut şansa egalării (21), dar Trossard a trimis peste poarta goală, la o minge greşită de Dubravka.

Echipa antrenată de Tedesco nu a reuşit să lege jocul în faţa unei formaţii care a stat bine în teren şi nu a ezitat să atace de câte ori a avut şansa.

Bozenik (31) l-a testat pe Casteels cu un şut din afara careului, însă goalkeeper-ul nu a avut emoţii.

Onana a reşuat şi el cu capul, pe direcţia portarului lui Newcastle United (36).

Tot Slovacia, care a dominat centrul terenului, a fost mai periculoasă, Casteels respingând voleul lui Haraslin de la
15 metri (40).

Lukaku a mai irosit o şansă în finalul primei reprize (41), singur cu Dubravka.

În debutul reprizei secunde, Slovacia a continuat să îşi facă jocul din prima repriză, iar Haraslin (47) şi Vavro (52) şi-au încercat şansa de la distanţă, fără a fi precişi.

Pe măsură de slovacii au mai obosit, Belgia s-a văzut mai mult în joc şi ocaziile au început să apară la poarta lui Dubravka, însă ”diavolii roşii” au fost lipsiţi de inspiraţie şi de şansă.

Lukaku (55) a şutat din unghi, dar Dubravka a respins. Belgienii au crezut că au egalat (56), când Lukaku a reluat în plasă mingea trimisă de Onana, la centrarea lui De Bruyne, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la atacantul echipei AS Roma.

Dubravka a fost la post la şutul lui Trossard din marginea careului (58), după care Lukaku (61) a trimis un voleu în plasa laterală.

Hancko (62) a respins salvator de pe linia porţii reluarea lui Johan Bakayoko.

Belgia a mai marcat o dată (86), Lukaku reluând simplu centrarea lui Openda, dar din nou golul a fost anulat de VAR, de data aceasta pentru henţ la Openda.

Ultima oportunitate a Belgiei a fost irosită de De Bruyne (90+3), al cărui şut-centrare a fost prins fără emoţii de Dubravka.

Belgia a încheiat o serie de 15 meciuri fără înfrângere (10 victorii şi 5 egaluri), ultimul eşec datând de la Cupa Mondială 2022, 0-2 cu Maroc. Dintre cele 15 partide, în zece nu a primit gol.

Slovacia este prima echipă care a aliniat în primul ”unsprezece” la EURO doi jucători de câmp de 37 de ani, Juraj Kucka şi Peter Pekarik.

În celălalt meci al grupei, România a învins Ucraina cu 3-0, luni, la Munchen.

Următoarele partide din grupă se vor juca vineri 21 iunie, Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16:00), respectiv sâmbătă 22 iunie, Belgia – România (Koln, 22:00).

Articolul precedentVictoria cu Ucraina, cea mai clară obținută de România la un turneu final
Articolul următorUn politician AUR și iubita sa, morți într-un cumplit accident de motocicletă, la Iași