Meciul FC Argeș – CFR Cluj din Cupa României Betano s-a încheiat la egalitate, 2-2, într-un duel palpitant.

Meciul FC Argeș – CFR Cluj, disputat în această seară la Mioveni, a fost de departe cel mai interesant duel al primei zile de competiție din Cupa României Betano. Partida a contat pentru prima etapă din Grupa A și s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

Gazdele au deschis scorul în minutul 7, printr-o execuție splendidă a lui Florin Borța. Nemarcat, fundașul piteștean a trimis în vinclu, de la 13-14 metri.

Clujenii nu s-au împăcat cu scorul și au forțat egalarea, pe care au obținut-o în minutul 32: în urma unei faze fixe, Mogoș s-a înălțat și a trimis cu capul din apropierea careului mic, fără șanse pentru portarul Oncescu.

Cu un minut înaintea finalului primei reprize, clujenii au trecut în avantaj. Abeid a profitat de o gafă a defensivei argeșene și a șutat plasat în poarta apărată de Oncescu. În minutul 74, centralul George Cătălin Roman a arătat punctul cu var după un fault comis de Boben asupra lui Patrick Dulcea, în suprafața de pedeapsă. Vlăduț Morar a executat imparabil și a restabilit egalitatea.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următor“LEGEA FUGARILOR”, CONSTITUŢIONALĂ