Preşedintele Consiliului Județean, Maricel Popa, a declarat că marți, 4 decembrie, instituția pe care o conduce va prelua în administrare sala Filarmonicii Iași.

„Pe 4 decembrie vom semna cu monseniorul Petru Gherghel preluarea în administraţie a sălii de la Filarmonică“, a anunţat Maricel Popa, care a adăugat că preluarea s-ar fi putut face cu un an mai devreme, făcând aluzie la opoziţia conducerii Universităţii de Arte „George Enescu“ şi a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă“ la intenţia de construire a unui nou corp de clădire a Filarmonicii între edificiile respective.

Şeful CJ spune că s-a pierdut astfel o oportunitate de a obţine finanţare europeană, prin acelaşi program prin care se recuperează cheltuielile făcute deja şi se acoperă cele care vor mai fi necesare pentru amenajarea Casei Literaturii – cum, probabil, se va numi complexul renovat din spatele Stării Civile, pe strada Vasile Alecsandri.

În luna octombrie, consilierii judeţeni au fost de acord cu preluarea pe următorii 22 de ani a două corpuri de clădire, extensii ale vechii Case Balş (astăzi Universitatea de Arte), aflate într-o avansată stare de degradare. CJ şi-a asumat obligaţia ca, în următorii trei ani, să le consolideze şi să le restaureze.

Articolul precedentRetragere cu torțe și aprinderea iluminatului festiv, la Iași
Articolul următorGALERIE FOTO: Au început manifestările de 1 Decembrie la Iași. Ce spune prefectul