Episcopia romano-catolică a luat mai multe măsuri după ce opt persoane din corul instituției au fost infectate cu coronavirus.

 

Astfel, s-a dispus măsura autoizolării voluntare a tuturor locatarilor din clădirea Episcopiei de Iași și a așezământului monahal din apropiere. Angajații de la Episcopie vor avea două săptămâni liber.

În plus, clanțele, holurilor instituției vor fi dezinfectate de cinci ori pe zi, iar covorașele de la intrare conțin substanțe dezinfectante.

Ieri, a avut loc dezinfecția clădirilor, iar programul liturgic de la catedrală va fi asigurat de către preoți din exterior, care nu au intrat în contact cu persoanele de la Episcopie;

Aceste măsuri se alătură celor deja existente pentru celebrările Liturgice din cadrul programului liturgic de la parohia catedralei, reguli de prevenție stabilite pe tot teritoriul Diecezei de Iași, conform cu normele autorităților civile pentru situația stării de alertă.

Articolul precedentPeste 10.000 de elevi și cadre didactice din județul Iași vor participa la Evaluarea Națională 2020
Articolul următorElev de clasa a VIII-a de la Liceul cu Program Sportiv Iași, infectat cu coronavirus!