La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Secţiei nr. 3 Poliţie Iaşi au efectuat o percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Iaşi, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru tentativă la furt calificat.
 
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 24 spre 25 octombrie a.c., prin escaladarea unui geam, un bărbat de 31 de ani ar fi pătruns de două ori într-o sală de jocuri, din municipiul Iaşi, de unde ar fi încercat să sustragă bunuri, însă nu ar fi reuşit.
 
În urma percheziţiei, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
 
La data de 29 octombrie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
 
Activităţile au beneficiat de sprijinul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Iaşi şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale, iar la acţiune au participat şi jandarmi.
 
Cercetările continuă.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentLista ţărilor şi zonelor cu risc epidemiologic ridicat, ACTUALIZATĂ. Ce SCHIMBĂRI s-au produs
Articolul următorCe se întâmplă cu WhatsApp, de la 1 noiembrie. Milioane de români vor fi afectați – rămân FĂRĂ APLICAȚIE