Primarul Mihai Chirica a mers pe şantierul deschis în această lună Muzeului de Istorie Naturală, unde se execută lucrări de refacere şi reconsolidare a uneia dintre clădirile reprezentative pentru patrimoniul ştiinţific şi istoric al Iaşului. 

Cu această ocazie, a fost organizată o scurtă conferinţă de presă, în care edilul a detaliat elementele principale ale acestei investiţii realizate prin utilizarea fondurilor europene.

Muzeul de Istorie Naturală este al patrulea monument a cărui reabilitare este finanţată prin fonduri europene. Unele dintre exponate nu au putut fi mutate de aici, de altfel nici n-am încercat, tocmai pentru a nu le deprecia. Cel mai important exponat este elefantul, putându-i-se vedea şi scheletul, dar şi reproducerea lui. În această clădire a fost semnat actul Unirii Principatelor Române, chiar aici, în Sala Elefant, prin urmare vorbim de o importanţă istorică, dar ştiinţifică, aici fiind şi sediul primei Societăţi a Medicilor şi Naturaliştilor din România. Lucrările nu se vor limita doar la ceea ce se întâmplă cu această clădire, ci avem în vedere şi reabilitarea parcului din faţă”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Proiectul beneficiază de finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”.

Valoarea totală a proiectului este de 13.312.194,47 lei, circa 2,8 milioane de euro, din care asistența financiară nerambursabilă se ridică la 13.033.757,96 lei, contribuția proprie din bugetul local fiind de 278.436,51 lei.

Lucrările la Muzeul de Istorie Naturală vor dura aproximativ doi ani.

 

Articolul precedentPensionar, sancționat de Rutieră: ce a făcut!
Articolul următorAcuzat că ar fi încercat să mituiască polițiști