Agenții din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 8.000 de ţigări de contrabandă, pe care un individ voia să le introducă pe piaţa neagră din România. 

În timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, agenții au oprit în trafic, pe D.E. 583, la intrarea în localitatea Valea Lupului, un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Lituania, condus de cetăţeanul moldovean M.A., în vârstă de 33 de ani.

În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagajul autoturismului, ascunse prin metoda capac, într-o geantă şi în mai multe sacoşe din plastic 8.600 de ţigarete (430 de pachete).

Bărbatul a mai fost depistat de agenți transportând ţigarete de contrabandă în lunile aprilie şi iunie, în ambele cazuri poliţiştii de frontieră întocmindu-i dosar penal pentru faptele comise.

În conformitate cu prevederile legale, țigările în valoare de 4.540 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la transportul acestora, în valoare de 18.800 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

 

Articolul precedentMinoră, violată sălbatic în curtea școlii!
Articolul următorDeputat ieșean: “PSD falimentează educaţia şi cercetarea!”